MyStorage Informeaza

Mircea Eliade (n. 28 februarie/13 martie 1907, București, Regatul României – d. 22 aprilie 1986, Chicago, Comitatul Cook, SUA a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor de origine română la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990)

Copilăria și adolescența:

Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia) și al Jeanei. Familia se trăgea dintr-un neam de răzeși moldoveni din Ținutul Covurlui. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.

Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în 1914, și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescență.

După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa, Eliade a devenit elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica și Barbu Brezianu. A publicat la Revista Vlăstarul.

A devenit apoi interesat de științele naturii și de chimie, ca și de ocultism, și a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește cu pasiune. Unul dintre autorii preferați este Honoré de Balzac. Eliade face cunoștință cu nuvelele lui Giovanni Papini și cu studiile social-antropologice ale lui James George Frazer.

Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană și engleză; în particular începe să studieze persana și ebraica.Este interesat de filosofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și B.P Hasdeu. Prima sa opera a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase urmată de Cum am găsit piatra filosofală.Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic, Romanul Adolescentului Miop.

India in viata lui Mircea Eliade:
După cultura italiană, filosofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obținând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la București (locuiește între 1934-1940 în imobilul aflat pe Bd.Dacia la nr. 141), își dă doctoratul în filosofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experiența din India și pe date autobiografice. Între 1932 și 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice.

Maitreyi:

Puține opere din literatura universală tratează aceleași fapte în viziunea, inerent diferită și chiar contradictorie, a doi scriitori care au fost, în același timp, protagoniștii lor.Pentru români, romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade a constituit generații de-a rândul o adevărată încântare. Demn de menționat este faptul că prototipul personajului principal al cărții a trăit cu adevărat, până în 1990, în țara Vedelor și a Upanișadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, un filosof indian, și se numea Maitreyi Devi. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani, iar ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, și avea să devină o cunoscută poetă indiană. Întâlnirea dintre Maitreyi Devi și reputatul sanscritolog român Sergiu Al. George, la Calcutta, în 1972, a „declanșat” scrierea unei noi cărți: Dragostea nu moare.

Tulburătoarea poveste de dragoste din anii ’30 a primit astfel o replică magistrală de la însăși eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns, It Does Not Die (Dragostea nu moare), scris mai întâi în bengali, a fost tradus și publicat în limba engleză în 1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în peisajul și în mentalitatea indiană, cu mirifica ei lume a miturilor, ritualurilor și simbolurilor. Coloana vertebrală a cărții de față este însă relatarea cu autenticitate și cu geniu a celei mai mari minuni a lumii: înfiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii împărtășite și destrămarea ei.

Mircea și Amrita (din Dragostea nu moare), ca și Allan și Maitreyi (din Maitreyi), pot sta alături de nemuritoarele cupluri Paul și Virginia, Tristan și Isolda, Romeo și Julieta. Dragostea nu moare (1976), carte apărută până acum în limbile bengali, engleză, germană, spaniolă și română, nu are încă notorietatea planetară a romanului „Maitreyi” (1933). Ea însă înaintează triumfal pe aceeași cale a consacrării universale.

Anii de maturitate:

Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea „Loyola”. Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca „orizontul” unui anume grup religios. În această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat prof. Wendy Doniger. În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, la Chicago, fiind incinerat a doua zi.

Post mortem:

După moartea sa, Eliade a fost atacat de Adriana Berger (cea care s-a ocupat de aranjarea hârtiilor din biblioteca lui Eliade incendiată pe 18 decembrie 1985) cu acuzații de antisemitism, fără a aduce dovezi, prefigurând linia atacurilor repetate care au urmat. În România de după 1990 s-a început publicarea doar a unei părți din cele patruzeci de volume de operă științifică și literară, preferându-se reeditările, astfel că în douăzeci de ani nu s-a reușit publicarea integrală a operei eliadești. Valorile spirituale promovate de Eliade au continuat să anime proiecte culturale și după 1990, moment în care a (re)dobândit un statut de autor mitic, în sensul discuției în jurul unei opere neintegral publicată în România. Actualitatea scrierilor lui Eliade este probată de traducerea post-mortem a multora din scrierile sale (în spaniolă, italiană, portugheză etc.). În rândul tinerilor redescoperind libertatea religioasă, literatura fantastică și fronda specifică tânărului Eliade a redeșteptat interesul pentru opera și viața autorului.

Opere literare in limba romana:

• Romanul adolescentului miop, scris în 1927, publicat la Editura Muzeul Literaturii Române abia în anul 1988, ediție curentă, Humanitas, 2004
• Gaudeamus, 1929 ediție curentă, Humanitas, 2004
• Isabel și apele diavolului, 1929, ediție curentă, Humanitas, 2003
• Solilocvii, 1932
• Maitreyi, 1933, roman indian
• Oceanografie, 1934,
• Întoarcerea din rai, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
• Lumina ce se stinge, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
• Alchimia asiatică, 1935 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
• India, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
• Incercarea labirintului , roman
• Caietele maharajahului, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
• Huliganii, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
• Șantier, Roman indirect, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
• Domnișoara Christina, 1936 ediție curentă Humanitas, 2003
• Cosmologie și alchimie babiloniană, 1937 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
• Șarpele, 1937
• Fragmentarium, 1938
• Nuntă în cer, 1938
• Secretul doctorului Honigberger, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003
• Nopți la Serampore, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003
• Mitul reintegrării, 1942
• Salazar și revoluția în Portugalia, 1942
• Jurnal portughez, scris în 1942, editat 2006
• Insula lui Euthanasius, 1943, ediție curentă Humanitas, 2003
• Comentarii la Legenda Meșterului Manole, 1943 în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
• Pe strada Mântuleasa, 1968, ediție curentă Humanitas, 2004
• Coloana nesfârșită (piesă de teatru), 1970 Roma „Revista scriitorilor Români”, 1976 în „Secolul XX”, 1996 Editura Minerva, 2001 Editura „Destin” din Deva
• Noaptea de Sânziene, 1971
• În curte la Dionis, 1977, ediție curentă Humanitas, 2004
• Tinerețe fără tinerețe, Nouăsprezece trandafiri, 1980, ediție curentă Humanitas, 2004
• Viață nouă (Ștefania), Jurnalul Literar, 1999
• Religii australiene, ediție curentă Editura Herald, 2012